Un manual cu inscripția „Avizat Ministerul Educației Naționale 2017″ nu este, de fapt, avizat. Ministrul Pop amenință editura cu Direcția Juridică a ministerului

Un manual cu inscripția „Avizat Ministerul Educației Naționale 2017 nu este, de fapt, avizat. Ministrul Pop amenință editura cu Direcția Juridică a ministerului
Publicat: 20/11/2017, 23:03
Actualizat: 25/03/2019, 23:04

„Este important ca părinții, elevii și profesorii sa înțeleagă ca articolul 69, alineatul 1 prevede clar că în unitățile de învățământ se pot furniza numai materiale avizate de către Ministerul Educației. În cazul respectiv, situația este mult mai gravă pentru că o editură își permite să spună că are avizul Ministerului Educației Naționale (MEN) fără să aibă acest aviz”, a declarat, pentru MEDIAFAX, ministrul Educației, Liviu Pop.

Conform sursei citate, Direcția Juridică din cadrul Ministerului Educației va lua măsurile care se impun în acest caz.

„Această editură este una din cele pe care în septembrie le-am somat scris că folosesc însemnele Ministerului și constatăm că situația nu s-a schimbat cu nimic. Mai am în vedere cinci sau șase edituri în aceeași situație și facem monitorizare în continuu, adică lupta cu baronii manualelor continuă”, a mai spus Pop.

Conform articolui 69 alineatul (1) din Legea Educației Naționale, „În unitățile de învățământ de stat sau particulare se utilizează manuale școlare și alte auxiliare didactice aprobate de Ministerul Educației Naționale”.

Auxiliarul la care face referire ministrul a fost scos de Editura Diana, este adresat copiilor de 5-6 ani și se numește „Domeniul Limbă și Comunicare”

Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Avertisment după ce o dansatoare a murit sufocată în timp ce avea relații intime cu...
Acest bărbat a fost dat dispărut în 1998, la vârsta de 19 ani. Ireal unde...
Prima reacție milionarului Dorin Mateiu, bărbatul de 57 de ani care s-ar iubi cu Simona...
El este fotbalistul român care a murit în accidentul cumplit de la Băița. Denis nu...
Un băiat de 14 ani a murit după ce a răspuns la o provocare și...
De ce a fost eliminată Ștefania Ștefan. Acuzații dure la adresa Pro TV după ultimul...
Cel mai iubit CUPLU și-a spus ADIO! Apropiații lor sunt șocați: „Nu ar fi putut...
"Cam un 4.000 de lei ca să trăieşti decent". Ofertele angajatorilor pentru tineri, la târgurile...
EL l-a ucis pe bărbatul din Crângași! Dezvăluiri de ultimă oră despre crima care a...
„Dacă m-ar înșela..” Anamaria Prodan a răspuns la întrebarea care stă pe buzele tuturor! Cum...
Acum păpușă, în trecut mătușă! Cum arăta Inna înainte să fie celebră
Pe ce șosele îți trebuie rovinietă? Este obligatorie pe DN-urile ce trec prin localitate?
Noua axă a răului? Vladimir Putin şi Xi Jinping şi-au promis să coopereze împotriva SUA...
Tehnologia ULUITOARE care a generat CĂLDURĂ de peste 1.000 grade Celsius
Telefoanele, INTERZISE prin lege. Propunerea drastică pentru milioane de oameni din România
Cine a câștigat marele trofeu Chefi la cuțite! La cine a mers trofeul și cine...
Cine e, de fapt, bărbatul omorât în bătaie în Crângași! Breaking news
Virginia, întrebare neașteptată pentru Patrick: „Patrick, îți pare rău că m-ai chemat la camera roșie?”
"Vă rog, ajutați-ne. Ajutor!". Iulia Vântur, mesaj disperat. Ce s-a întâmplat și cum dorește să...
BANCUL ZILEI. Bulă e cu o tipă în pat. Gagica: - Bulă, ai un clopoțel...
O nouă eră de parteneriat între China și Rusia. Anunțul făcut de Xi Jinping și...
×